3107 femei din 48 de localități din nord-estul și sud-estul țării au fost testate, în anul 2022, la Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar a IRO Iași, dotată cu mamograf digital.
Deplasările au început în vară, iar echipa medicală a fost, în perioada iulie-decembrie 2022, în județele Galați, Constanța, Tulcea, Iași, Vaslui, Neamț și Suceava.
IRO Iași le mulțumește asistenților medicali comunitari, asistenților sociali și autorităților locale pentru sprijinul oferit în organizarea deplasărilor. Unitatea Mobilă de Screening își va relua deplasările în a doua jumătate a lunii ianuarie 2023.
În paralel, proiectul de screening de cancer mamar ONCOFEM s-a derulat și la Secția de Radiologie de la Centrul de Screening și Diagnostic în Boli Oncologice din Iași, strada Sărăriei, nr 177 A. Aici au făcut mamografie gratuită 1978 de femei.
Până în decembrie 2022 au intrat în rețeaua de screening a IRO Iași 5 furnizori de servicii, care derulează proiectul ONCOFEM:
Din totalul celor 5085 de femei din nord-estul și sud-estul țării care au ales prevenția și au făcut în 2022 mamografii gratuite în cadrul proiectului ONCOFEM, 331 au fost invitate la investigații suplimentare (ecografii). 39 au avut recomandare pentru puncție, iar 28 au fost deja confirmate cu cancer de sân.
Programul ONCOFEM este derulat de Institutul Regional de Oncologie Iași împreună cu Fundația Enable în 12 județe din nord-estul și sud estul țării (Iași, Bacău, Vaslui, Botoșani, Neamț, Suceava, Galați, Brăila, Constanța, Vrancea, Tulcea, Buzău) până în decembrie 2023.
Pe pagina de Facebook a Institutului, https://www.facebook.com/IROIASI, anunțăm săptămânal calendarul deplasărilor cu Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar.